„Doi pot ține un secret” de Karen M. McManus

DESCRIEREA: Echo Ridge este un orășel modest și obișnuit din America. Ellery nu l-a vizitat niciodată, dar a auzit tot ce era de știut. În acel oraș, mătușa ei a dispărut pe când avea șaptesprezece ani. Și doar cu cinci ani în urmă, o regină a balului din liceu a făcut să se audă în întreaga lume de Echo Ridge atunci când a fost omorâtă. Acum, Ellery trebuie să se mute de acolo, pentru a locui cu o bunică pe care de abia o cunoaște.

Orașul e ca un tablou idilic, dar ascunde secrete. Și chiar înainte ca anul școlar să înceapă, cineva le amenință pe cele mai populare fete din liceu, promițând că va face ca jocul să devină și mai periculos decât în urmă cu cinci ani. Apoi, ca pentru a dovedi că amenințarea este reală, o altă fată dispare.

Ellery știe tot ce e de știut despre secrete. Mama ei le are; bunica, la fel. Cu cât stă mai mult în Echo Ridge, cu atât își dă seama că fiecare ascunde ceva. Problema e că secretele sunt periculoase, iar oamenii nu prea se pricep să le țină. E motivul pentru care în Echo Ridge cel mai sigur e să îți păstrezi mereu secretele pentru tine. 

RECENZIA: Inițial, după ce am văzut coperta cărții și fără să citesc descrierea, am crezut că Doi pot ține un secret era o continuare a romanului Unul dintre noi minte; atât coperta, cât și titlurile celor două mi se păreau că se conectau foarte bine. Apoi mi-am dat seama că, de fapt, în afară de faptul că fuseseră scrie de Karen M. McManus, nu aveau nimic în comun. Și m-am simțit ușurată, deoarece, după ce am văzut-o în coletul celor de la editură, la început am crezut că aveam un volum doi dintr-o serie ale cărei prim volum nu-l citisem și nici nu-l aveam în bibliotecă. Dar acum, după ce am citit Doi pot ține un secret, am în plan să lecturez și cealaltă carte tradusă la editura Herg Benet, deoarece – o concluzie a cărții, la început de recenzie – mi-a făcut o destul de mare plăcere să parcurg această carte.

Karen M. McManus a creat o poveste care, cu toate că se citește repede, conține destul de multă complexitate, destul de multe ascunzișuri, aspecte care nu îți dau voie să treci peste pagini fără să fii atent și cu mintea mereu pregătită pentru orice imprevizibilitate. Pentru că, așa cum am spus, în ciuda faptului că se citește ușor, povestea nu este una simplă. De altfel, precum toate cărțile de genul. Mai ales atunci când Doi pot ține un secret este povestită din două perspective naive, nevinovate și care fac tot posibilul să descopere ce secrete nocive se află în interiorul comunității, cine poate să aibă un astfel de suflet bolnav încât să omoare cu atâta cruzime, dar și motivul pentru care își pune în aplicare intențiile.  

Aparent, ideea cărții pare genul acela de poveste clasică în care, în interiorul unei societăți dintr-un oraș mic, sunt omorâte niște fete populare, iar autoritățile nu au nici un indiciu despre cine ar putea fi criminalul. Și cu toate că așa mi-a dat impresia după ce am citit câteva pagini, pe parcurs mi-am dat seama că nu este chiar așa precum mi-am imaginat. Da, are momente clișeice – pe care am încercat să le ignor pe cât de mult am putut -, dar originalitatea nu lipsește din întâmplările care se petrec în Echo Ridge și în gândurile personajelor. Și cum tot am adus în discuție personajele din Doi pot ține un secret, singurul de care mi-a plăcut foarte mult și a cărui situație mi-am dorit să fie în avantajul lui a fost Malcolm. Unul dintre cele mai chinuite, mai oropsite și a cărei empatie am simțit-o cel mai mult dintre toate cele participante la acțiunea din carte. Pentru că am simțit cel mai bine tot prin ce trecea, faptul că încerca, pe cât de mult putea, să demonstreze contrariul a ceea ce se discuta despre el și despre trecutul familiei sale. Nu pot spune că am displăcut-o pe Ellery, deoarece nici trecutul familiei acesteia nu a fost unul pe care să nu-l iau în considerare.  

55802459_2666263480112128_4195540143127396352_n

Cartea a avut multe momente în care mă întrebam ce ar putea să se mai întâmple după tocmai ce se petrecuse, cât de gravă ar putea să ajungă întreaga situație, dar și cum avea să iasă tot adevărul la iveală. Iar ceea ce nu mi-a plăcut la Doi pot ține un secret a fost fix ideea asta de ce-ar-putea-să-se-mai-întâmple, având în vedere că începuse să mă mai prind de secretele acelea ascunse, să completez puzzle-ul dinainte să îl rezolve personajele, iar pentru mine a fost un mare minus. Pe cât de complexă mi s-a părut întreaga poveste într-o anumită parte – trecutul, anumite probleme dintre personaje -, pe atât de previzibilă am văzut-o în cealaltă privință. Mi-aș fi dorit ca întreg vârtejul, ceața în care trebuia să ne bage autoarea, să fie una mult mai densă, cu mai multe întorsături de situație și care să mă determine să îmi spun: ah, nu am nimerit criminalul și ce frumos s-a întors toată situația! Astfel, aici nu prea am avut parte de așa ceva. Iar criminalul nu mi s-a părut a fi foarte ingenios pe cât a vrut să pară.

Karen M. McManus clar știe să își construiască poveștile, ițele și să stârnească curiozitate și teamă în cititor. Are o abilitate oarecum dură de a creiona frica în personaje și de a oferi acea stare de nesiguranță în orașul Echo Ridge, acolo unde nici măcar banii și puterea nu pot scăpa oamenii de moarte. Acolo unde disparițiile rămân o cicatrice urâtă în memoria locuitorilor, unde privirile circumspecte ale unora se îndreaptă spre fiecare om care trece prin fața lor, cunoscut sau nu. Scriitoarea a crea o comunitate în care „unele secrete ar trebui nespuse”. 

Așa cum am precizat la început, mi-a plăcut, și în ciuda aspectelor pe care le-am scris mai sus a avut farmecul ei. M-a determinat să nu îmi doresc să mă opresc din citit, iar acest lucru, pentru mine, este foarte important: să mă enerveze, dar să îmi doresc să aflu finalul cu tot sufletul. Iar felul cum a fost încheiată cartea, vrea să îmi doresc o continuare, deoarece anumite aspecte simt că nu s-au spus în întregime și că mai existe, adânc înrădăcinate în mintea unora, întâmplări și dezvăluiri. Plus că mi-a plăcut foarte mult cum s-a încheiat, și chiar mi-a deschis apetitul și o curiozitate uriașă pentru a citi mai multe despre acele fragmente din trecut.  

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru cartea oferită spre recenzie! Aceasta poate fi comandată de pe site-ul editurii și din librăriile partenere: Libris, Cărturești, etc. 

Reclame

„Regele malefic” (Făpturile Văzduhului, #2) de Holly Black

DESCRIEREA: După ce ți-a trădat familia și l-a păcălit pe Cardan să devină regele ei marionetă peste regatul Elfhame, Jude descoperă este mult mai ușor că câștigi puterea decât să o păstrezi. Politica de la curtea zânelor, cu alianțele ei mereu schimbătoare, este foarte complicată, iar Cardan se dovedește a fi mult mai greu de controlat decât și-a imaginat Jude. Mai ales că face tot ce îi stă în putere să o umilească și să-i submineze planurile, chiar dacă fascinația lui pentru ea rămâne neștirbită. 

Când devine limpede că un apropiat are de gând să o trădeze, punând în pericol viața ei și a celor pe care îi iubește, Jude trebuie să-și găsească trădătorul și să-și înfrunte propriile sentimente complicate pentru Cardan, pentru a-și menține puterea, ca muritoare într-o lume a zânelor.  

RECENZIA: Am avut norocul să nu fiu nevoită să aștept foarte mult după ce am terminat de citit Prințul nemilos, deoarece volumul doi, Regele malefic, a urmat după doar câteva luni. În schimb, pentru Queen of Nothing cartea finală a seriei, și nici nu vreau să cred că acolo urmează să fie sfârșitul poveștii, nu după alte câteva volume va trebui să rezist un an de zile. Au fost continuări ale unor serii pe care am fost nevoită să le aștept mai mult de atât, dar după ce am descoperit finalul șocant din Regele malefic, chiar și jumătate de an mi s-ar părea prea mult. Și nici acum, după aproape o săptămână de la citirea volumului, nu îmi vine să cred cât de crudă a fost Holly Black, dar și cât de deștept a construit totul. Pentru că am rămas în cap cu gândul că în acel final se găsește o chestie pe care un anume personaj a făcut-o, extraordinar de frumos introdusă. Iar acest aspect îmi mărește și mai mult nerăbdarea dar și agonia pentru a citi Queen of Nothing. Iar pentru ce a făcut Holly Black în Regele malefic, îmi întărește și mai mult convingerea că este unul dintre cei mai inteligenți scriitori, din punct de vedere al creativității, al construirii intrigilor și mișcărilor inteligente, dar și unul care deține o paletă infinită de culori; lumea pe care a creat-o, îți este atât de greu să ți-o imaginez în detaliu, dar atât de minunat de încercat!

69B0504A-B504-4B02-A89F-8E9C45670158

La puțin timp după ce Regele malefic a fost tradus la noi, a ajuns în bibliotecile cititorilor și a început  să fie citit și discutat despre fie prin recenzii sau mici conversații pe Instagram, toată lumea garanta că era mult mai bun față de volumul anterior. Și că finalul urma să ne lase fără cuvinte. După ce am avut experiența plăcută cu o altă serie a autoarei și după ce am intrat în lumea din Făpturile Văzduhului, eram ferm convinsă că aveam să ador Regele malefic și îmi era groaznic de frică să descopăr cum avea să se încheie volumul. Dar a intervenit ceva după ce m-am apucat să citesc cartea ce nu prea mi-a plăcut deloc , deoarece parcurgeam povestea, ajungând până la capitolul patru, și nu mă simțeam deloc vrăjită și entuziasmată. Nu îmi oferea cine știe ce, în condițiile în care în Prințul nemilos m-am îndrăgostit de tot încă de la prolog. Și am fost destul de panicată, din cauză că voiam atât de mult să nu găsesc ceva care să îmi displacă, mă rugam să se întâmple lucruri care să mă facă să spun și eu la final: Prințul nemilos v-a oferit nimic pe lângă ce veți descoperi în Regele malefic.  De la o anumită pagină, totul s-a schimbat. Totul! Dacă vă veți confrunta și voi cu o asemenea teamă în timp ce veți citi volumul doi, aveți încredere că va reveni totul la normal. Ba nu, va fi anormal de bun!

— Poți să iei un lucru când nu te vede nimeni. Dar să-l păstrezi, chiar și atunci când toate avantajele sunt de partea ta, nu e deloc ușor, i-a spus Madoc râzând. 
A ridicat privirea și a văzut că Madoc îi întindea mâna.
— E mult mai ușor să obții puterea decât s-o păstrezi.

Da, într-adevăr, Prințul nemilos a fost doar vârful unui aisberg uriaș, Regele malefic începând să își arată puterea, magia reală, comploturile sângeroase, secretele nimicitoare, confesiunile dureroase, dar și multă hipnoză. Paginile vă vor zbura efectiv prin fața ochilor, parcurgând cuvintele personajelor, atât de încărcate în praf de zâne, precum un drog după care râvniți cu disperare. În Regele malefic veți fi hipnotizați cum nu ați fost în nici o carte citită, un volum care vă va lăsa secătuiți și atât de dornici să citiți Queen of Nothing, încât o să vă doară inima în primele zile după ce veți fi ieșit din lumea zânelor. O să mergeți haotic prin casă, imaginându-vă că vă aflați în fața tronului lui Cardan, că veți fi atât de absorbiți în frumusețea, aroganța și imprevizibilitatea lui, încât o să uitați complet pentru ce vă aflați acolo. Vă veți dori cu atâta ardoare să fiți protagoniști în carte, să puteți să treceți de bariera fantasticului, a lumii noastre magică în felul ei , și să găsiți o cale să ajungeți în regatul Elfhame. Să mâncați orice veți găsi acolo, să lăsați sarea acasă, știind că nu vă va trebui, pentru că tu, un muritor de rând, vei dori să ajungi jucăria acelor făpturi șirete și urâcioase, uneori, dar făurite dintr-o frumusețe orbitoare. 

— Îmi place o minciună bună, spune el, ridicându-se și așezând teancuri mici de monede argintii pe masă. Mincinoșii buni îmi plac și mai mult, fapt ce te avantajează. Dar unele minciuni nu merită spuse.

Nu cred că a fost vreun cititor care, în Prințul nemilos să nu fi fost atras de Cardan, în ciuda faptului că, pe de o parte, simțea și o ură pentru el. Ei bine, nici eu nu am putut să rămân indiferentă în fața tabloului pe care ni l-a „desenat” Holly Black în persoana prințului Cardan, dar în afară de farmecul lui debordant și de aroganța, indiferența și cruzimea de care dădea mereu dovadă în preajma lui Jude sau a altor personaje, nu m-a impresionat cu nimic altceva. Nu am găsit în acel prinț ceva care să îl diferențieze de alte caractere de genul din celelalte cărți fantastice sau realistice. Dar când dintr-un prinț nemilos răsare un rege malefic, atunci când transformarea lui este atât de drastică, când parcă și-ar fi ascuns tot timpul acea putere, viclenie și imprevizibilitate într-un exterior aparent leneș, laș și enervant, nu poți să mai rămâi un simplu spectator. Holly Black a avut capacitatea de a modela un personaj cu nimic spectaculos, într-unul pe care, în Prințul nemilos nu l-aș fi putut găsi posibil. Stau și mă întreb: dacă regele Cardan s-a schimbat atât de mult în volumul doi, oare la ce să mă aștept în Queen of Nothing? Cât de speriată și de intrigată să mă simt? Pentru că, efectiv, nu mă simt în stare să îmi creionez în minte posibile scenarii. Sunt secătuită de idei, chiar și știind că oricum nu se vor potrivi nici 1% cu cele ale scriitoarei.

55618332_2663919213679888_7753090210425995264_n

Jude în ciuda faptului că am tot lăudat transformarea lui Cardan  nu a putut să rămână în umbră, nu când a avut o slujbă atât de importantă în Regele malefic, și mai ales nu când rezultatul obținut de ea se găsește stând pe un tron impunător, cu o postură leneșă și plictisită un obraz rezemat de unul dintre pumni și un picior tolănit lejer pe unul dintre brațele somptuosului tron.  Să ajungă de la inferioara ființă muritoare, mereu batjocorită și luată în râs de ființele magice, în frunte cu un prinț nemilos, un personaj cu atât de multă putere între degete, numeroase responsabilități, dar și cu o tărie pe care a învățat să o capete în timp, nu este deloc ușor. Și mai ales că este foarte greu și aici mă refer la talentul scriitoricesc al lui Holly Black să creezi personaje ale căror evoluții să nu pară artificiale. Iar felul cum atât Jude cât și Cardan dar și alte caractere din cele două volume au înflorit în Regele malefic, măiestria scriitoarei de a reuși să ofere cititorilor nu doar o lume fantastică, aparent de basm, dar cu o profunzime întunecată și putrezită, este o muncă pe care doar un scriitor înzestrat o poate realiza. Iar autoarea stăpânește acest talent cu desăvârșire. Și din cei mulți scriitori pe care i-am citit, nu mulți au reușit să-mi demonstreze acest lucru.

— Niciodată să nu faci vreo înțelegere cu ei, îmi spune el, apucându-mă deodată de mână. Nici vreuna înțeleaptă, nici vreuna păguboasă, nici vreuna caraghioasă, nici vreuna stranie, dar, mai ales, să nu faci nicio înțelegere care sună destul de bine.

Personaje de la care nu m-aș fi așteptat să acționeze în felul cum au făcut-o, scene pe care mi-a fost foarte greu să le vizualizez în minte, minți pe care îți este imposibil să nu le remarci, culoare, mister, texturi și secrete care te vor distruge. O feerie de lumini și imagini care te vor ameții, lăsându-te să agonizezi în plăcere. O împletire spectaculoasă între lumea zânelor și cea a muritorilor, cu o copertă care, din momentul în care vei vedea cartea în librării, celelalte de lângă o să devină brusc invizibile. Nu ai cum să vezi o astfel de copertă și să treci pe lângă carte! Imposibil! Un volum care, cu toate că a început pentru mine destul de încet, s-a terminat mult prea repede. O carte cu un rege nemilos care o să îți distrugă întreaga viață, care o să te oblige să îți dorești să poți hiberna până anul viitor, deoarece ești atât de disperat să afli finalul acestei serii fantastic de perfectă, uimitoare și magică, încât nu vei putea fi capabil să faci altceva în tot acest timp, decât să te gândești la Queen of Nothing și la coperta ei care transmite atât de multe. 

Dcsy3TQVwAAs9hu
Sursa: Nicole Deal

Să vă recomand să citiți primele două volume din Făpturile Văzduhului? Dacă până acum v-aș fi rugat neîncetat să citiți Prințul nemilos, după ce am parcurs Regele malefic, vă implor să nu o faceți decât după ce veți avea și volumul trei în bibliotecă. Deoarece o să ajungeți să agonizați într-o durere oribilă, o să vă doară tot corpul și o să aveți o apăsare groaznică în piept, vrând să plângeți neîncetat. Și dacă totuși nu mă veți asculta știu, știu, este îngrozitor de greu să îi reziști, mai ales după ce ai intrat în această lumea crudă , înseamnă că sunteți nemiloși și malefici cu sufletele voastre. Pentru că, așa cum am tot spus și mai sus, Regele malefic o să vă absoarbă toată fericirea, fără nicio ezitare și milă, lăsându-vă triști și secătuiți de orice putere. Și nu doar Cardan și Jude o să fie de vină  tachinările dintre ei și conexiunea atât de puternică care îi leagă o să fie la un cu totul alt nivel aici , ci și restul personajelor. Regele malefic a fost atât groaznic și greu de citit, cât și minunat și mult prea repede parcurs. Prea puține pagini!

„Necunoscuta” de Mary Kubica

DESCRIEREA: O întâlnire absolut întâmplătoare dă naștere unei rețele complicate de secrete și minciuni.

Ea o vede pe adolescentă stând în ploaia nemiloasă, strângând un bebeluș în brațe. Se urcă în metrou și pleacă, dar nu și-o poate scoate pe fată din minte… Heidi Wood a fost dintotdeauna implicată în activități caritabile: lucrează la o organizație nonprofit și salvează de pe străzi pisici fără stăpân. Cu toate astea, soțul și fiica ei sunt oripilați atunci când Heidi se întoarce acasă într-o zi cu o fată pe nume Willow și cu bebelușul acesteia, în vârstă de patru luni.

Aparent lipsită de locuință, adolescenta ar putea fi răufăcătoare – sau chiar mai mult de atâta. În ciuda obiecțiilor familiei, Heidi o invită pe Willow să rămână în casa ei, împreună cu bebelușul. În următoarele zile, Heidi o ajută pe Willow să se pună pe picioare, dar, în timp ce secrete din trecutul acesteia încep să iasă la iveală, Heidi se vede nevoită să decidă până unde e dispusă să meargă pentru a ajuta o străină. Ceea ce a început ca un act de bunătate scapă cu totul de sub control, în feluri care ar fi imposibil de imaginat înainte. 

RECENZIA: Un titlu care, la prima vedere, pare banal, ascunde în străfundurile lui o poveste nu la fel de obișnuită și de ușor de descifrat. Atunci când m-am apucat să citesc Necunoscuta, după ce  mi-am spus că descrierea și titlul nu mi se păreau a fi ceva ieșit din comun, înclinând mai mult balanța spre o poveste care, cu toate că urma să îmi ofere experiențe interesante, nu avea să mă surprindă foarte mult. Trăiam cu impresia că, dintre toate cele trei cărți pe care le-am primit de la editura Herg Benet  Partea urâtă și minunată a lucrurilor, Necunoscuta și Doi pot ține un secret , cartea de față nu îmi inspira foarte mult încredere într-un conținut mai mult de în regulă. Nu știu cum se întâmplă în mintea altor cititori, dar în momentul în care primesc un număr de cărți pe care să nu mi le fi comandat de pe anumite site-uri sau să nu le fi luat în calcul în colaborarea cu o anumită editură, încep să îmi creez o ierarhie pe baza titlurilor și a descrierilor. Știu că este total aiurea și nepotrivit, dar mintea mea uneori lucrează împotriva dorințelor mele. 

Cei de la Revista People cataloghează Necunoscuta ca fiind un „thriller psihologic”. Înainte să citesc romanul, eram convinsă că, atunci când o voi face, asta voi citi: un thriller psihologic. Dar acum, după ce am parcurs povestea lui Heidi, a lui Willow și a celorlalte personaje, sunt destul de circumspectă, nefiind atât de sigură că Necunoscuta chiar poate fi un thriller. Categoric, cu a doua parte sunt total de acord, deoarece partea psihologică am observat-o peste tot în carte, și a fost atât de pregnantă încât, în unele momente critice, mă speriase puțin toată situația. Și apoi mi-am adus aminte de tot ce am învățat la facultate, începând să analizez totul dintr-un alt punct de vedere. Iar acea parte psihologică din Necunoscuta o să vă facă să vă gândiți mult la ea, după ce veți termina de citit cartea.

55455345_2648656178539525_7929021330819645440_n
Instagram: @andreeapandeleabooks

Când în interiorul unei familii cu cinci membrii dacă adaug și cele două pisici – pătrunde brusc o străină care, pe lângă faptul că nu i se înțelege locul acolo, în loc să fie într-un adăpost social, are cu ea și un bebeluș de câteva luni, nimic nu mai poate funcționa la fel în acea casă. Cu atât mai mult cu cât zilele trec și ajungi să afli mai nimic despre trecutul acelei necunoscute. Oricât de bun și înțelegător ai fi cu decizia partenerului tău de viață de a lua o decizie atât de importantă fără a se consulta cu tine, după un timp ajungi să nu mai suporți toată acea tensiune care se naște în sânul familiei, a nesiguranței, dar și al pericolului pe care îl simți cum se pregătește să îți bubuie în ușă. Dacă, pe de o parte am înțeles motivul pentru care Heidi a ales să o aducă pe Willow la ea acasă, nu am putut să rămân pasibilă în privința refuzului de a înțelege și a accepta prezența a lui Chris și Zoe. Pentru că, așa cum am scris mai sus, oricât de resemnat ai fi, nu poți să rămâi și indiferent. Îți trec tot felul de gânduri prin cap, unele mai puțin plăcute, gânduri care te vor măcina mult timp.

De obicei nu sunt o mare fană a cărților ale căror acțiuni sunt povestite din mai mult de două perspective pierd firul poveștii, amestec totul și nu pot să mă mai concentrez cum trebuie , dar aici nu am simțit această problemă cu care mă confrunt, de cele mai multe ori. Mereu voi prefera o carte la persoana a III-a. Faptul că Necunoscuta a post scrisă din trei perspective, pe cea pe care aș vedea-o de obicei în plus, aici am considerat-o ca fiind foarte importantă; cea la care, pot spune, am fost cea mai atentă și pe care am analizat-o cel mai mult. Iar stilul de scriere al autoarei a fost unul care a făcut povestea să curgă, să citesc Necunoscuta fără a simți nevoia să mă opresc; nici nu mi-am dat seama când, de la primele pagini am ajuns aproape la jumătate, ca apoi să realizez că nu mai era nimic, iar eu terminasem, aflasem secretul acestei necunoscute și privisem deznodământul cu multă uimire. „Cât de mult s-a putut schimba totul și ce diferență este între început și sfârșit!”, asta mi-aș fi dorit să îmi fi spus, dacă nu aș fi fost prea șocată de cum a evoluat totul.

Nu știu dacă în cartea asta ai posibilitatea și ești capabil să îți alegi un personaj preferat – în cărțile de genul, de fapt , dar eu nu am fost în stare fie să empatizez mai mult cu unul, fie să îl urăsc cu tot sufletul, pe altul. Într-adevăr, așa cum am specificat mai la început, am încercat să înțeleg ambele puncte de vedere atât ale lui Heidi, cât și pe cele ale lui Chris , dar să simt altceva pentru ei, în afară de înțelegere, nu. Per total, am fost imparțială, deoarece am încercat să mă pun în pielea tuturor personajelor cu toate că, în privința unora, a fost cam imposibil , să privesc mai adânc față de ceea ce arătau la suprafață, așa că am ajuns aprob, dar și să dezaprob. Fiecare a avut trăirile, problemele și disperările ei, unii mai mult decât alții, deoarece ceea ce va ajunge să descopere cititorul atunci când va pătrunde în cartea Necunoscuta, îl va lăsa fără cuvinte. Va ajunge să descopere încă un exemplu clar al faptului că oamenii sunt în stare să facă orice pentru ceea ce își doresc. Mai ales atunci când la mijloc intervine și altceva, o disperare care îți macină corpul atât de mult și care îți provoacă răni atât de adânci și greu de vindecat, încât te desprinzi cu totul de realitate. 

Necunoscuta a fost o carte cu atât de multe străfunduri întunecate, cu atât de multă durere, suferință acută și nebunie, o poveste care se poate afla în interiorul atâtor oameni care ajung în acel punct, dar și o luptă pe care nu îți permiți să o pierzi chiar și atunci când ceva din interiorul tău ar vrea să o faci. Dacă și voi v-ați confruntat la început cu faptul că aveați impresia că Necunoscuta nu ar putea să vă ofere un conținut dacă nu șocant, măcar mai mult decât în-regulă, vă garantez că vă va oferi mai mult de atât. O să disperați precum personajele, o să faceți tot posibilul să găsiți pista corectă, veți săpa în continuare chiar dacă vă veți izbi de pereți aparent imposibil de străpuns, o să suferiți, o să plângeți, ca într-un final să vă resemnați, așa cum au făcut-o alții. Pentru că nu veți avea de ales, deoarece Mary Kubica a reușit să construiască o poveste ale cărei piese de puzzle te vor uimi cât de bine se potrivesc, de fapt, și cât de vitale sunt, când voi nu le-ați oferit atât multă importanță. Dacă vă plac poveștile cu mult suspans, care să vă țină cu sufletul la gură de la prima și până la ultima pagină, dacă acceptați și realitatea, nu doar fantasticul, atunci Necunoscuta este perfectă pentru voi. 

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru cartea oferită spre recenzie. Aceasta poate fi comandată de pe site-ul editurii și din librăriile partenere: CărtureștiLibris, etc.

„Partea urâtă și minunată a lucrurilor” de Bryn Greenwood

DESCRIEREA: O frumoasă, sinceră și provocatoare poveste de dragoste dintre două persoane aparent incompatibile, o poveste despre relația lor cu greu câștigată și despre cum reușesc să dărâme împreună barierele impuse de fundalul vieții lor.

Fiică a unui dealer de metamfetamină, Wavy a învățat să nu se încreadă în nimeni, nici măcar în propriii ei părinți. Luptându-se să-și crească fratele mai mic, la opt ani Wavy este deja singurul „adult“ responsabil din jur. Ea își găsește pacea privind cerul înstelat al nopților care se desfășoară deasupra casei dintr-un ținut provincial al Americii de zi cu zi. Într-una din aceste nopți, totul se schimbă atunci când este martoră la gravul accident de motocicletă suferit de unul dintre bătăușii care lucrează pentru tatăl ei: tânărul Kellen, un fost pușcăriaș, tatuat, rebel, însă cu o inimă de aur.

Până ce Wavy ajunge adolescentă, relația ei cu Kellen devine singurul lucru delicat într-o lume brutală a toxicomanilor și a depravării. Când o tragedie îi frânge familia și o mătușă bine-intenționată intervine, lucrurile pe care Wavy le-a considerat ca fiind minunate se oglindesc prin reperele celor din afară în blamarea urâtului.

Un roman intens și puternic, Partea urâtă și minunată a lucrurilor pune în discuție tot ceea ce știi și crezi despre dragoste.

RECENZIA: Când m-am apucat să citesc Partea urâtă și minunată a lucrurilor, am încercat să nu îmi mai creez în minte tot felul de scenarii. Și nu pentru că aveam convingerea că nu s-ar potrivi deloc acele imagini din cap, ci din cauza faptului că, în loc să fiu atentă la povestea adevărată, aveam să îmi doresc tot mai mult ca acele imagini să se potrivească cu realitatea din carte. (Încerc, pe cât de mult pot, să urmez aceeași regulă la fiecare carte care îmi atrage atenția, deoarece nu de puține ori mi s-a întâmplat ceea ce am scris mai sus: să mă concentrez și să caut indicii în cărți care să arate că imaginația mea se găsea și acolo.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la cartea lui Bryn Greenwood – ca să încep într-o notă pozitivă, deoarece există și câteva lucruri care m-au încântat mai puțin –, a fost faptul că acțiunea nu s-a petrecut după 2000, ci într-o perioadă de timp ce doar părinții și bunicii au trăit-o, acțiunea având startul prin anii ’70. Presupun că, majoritatea cititorilor,  nu au oferit atât de multă atenție acestui aspect, dar pentru mine a contat foarte mult. De ce? Deoarece am tot citit cărți cu și despre traficanți de droguri, povești – să spun – romantice, acțiunea petrecându-se aproape de timpul nostru, dar niciodată atât de înapoi. Și poate că, din nou, am scris în dodii, fiind veridic doar pentru mine, dar atâta vreme cât pentru mine a contat – pozitiv, ce să vezi? –, este de ajuns. 

O sinceră și provocatoare poveste de dragoste dintre două persoane aparent incompatibile, o poveste despre relația lor cu greu câștigată și despre cum reușesc să dărâme împreună barierele impuse de fundalul vieții lor.

Recunosc că, la început, când Wavy și Kellen au ajuns să se cunoască mai bine, mi se părea destul de nasol ceea ce creștea între ei, acea relația care poate părea mai mult bolnavă decât firească și acceptată. Și am tot dus-o în maniera aceasta până pe la jumătatea cărții, când ceva s-a schimbat în percepția mea, ceva ce poate, pentru unii, nu a fost un aspect foarte vizibil. Am încercat să mi-l creionez pe Kellen în minte – atât fizic, cât și în privința felului său de a fi –, și oricât de mult m-aș fi străduit, nu reușeam să îl privesc ca fiind un personaj plăcut. Ceea ce mi se pare destul de aiurea deoarece acum, privind în trecut la tot ceea ce a făcut el până în punctul în care mi-a schimbat părerea, nu a fost ceva toxic, care să îi provoace lui Wavy vreun rău. Din contra, consider că, fără el, această fată lăsată mai mult de izbeliște, cu responsabilități ce nu ar trebui să le aibă la acea vârstă, ar fi ajuns foarte rău, dacă nu se afla Kellen în preajma ei. Dar după acel punct, am început nu să privesc totul altfel, ci să fiu capabilă să observ și dintr-o altă perspectivă. Nu pot spune că am adorat relația dintre Wavy și Kellen, dar nici nu mai eram pornită să o desființez cu totul.

53285552_2627998000605343_8137206667763777536_n

Pe de cealaltă parte, ce nu mi-a plăcut deloc – astfel ajungând să îmi îngreuneze lectura – a fost faptul că autoarea a ales să scrie cartea din mai multe perspective, dar și la mai multe persoane. Și acest aspect a fost atât derutant, cât și enervant. Fix când ajungeam să mă obișnuiesc cu faptul că – să zicem – nararea era din perspectiva lui Wavy, imediat cum se încheia capitolul ori se trecea la perspectiva lui Kellen, ori din punctul de vedere al altui personaj, doar că la persoana a treia. A fost foarte obositor, plus că unele capitole erau destul de scurte. Mi s-ar fi părut mai în regulă să fie povestit din două perspective – a lui Wavy și Kellen –, fie la persoana a treia. Nu desființez cu totul ideea pe care a avut-o scriitoarea – a avut anumite avantaje și a ajutat cititorul, din anumite privințe, toată această învârteală – dar, pentru cititorul din mine și pentru gusturile mele, a fost mai mult o bilă neagră.

Ar fi atât de evident – pentru cei care au citit cartea – dacă aș scrie că personajul meu preferat a fost Donal, dar nu vreau să ies, în acest moment, din clișeu. Stau acum și mă gândesc la un motiv pentru care să nu îmi placă de acest personaj, și oricât de mult m-aș strădui, nu reușesc să găsesc unul cât de cât plauzibil. Nu a fost singurul pe care fie l-am admirat, fie l-am considerat ca fiind atât de cerebral, la o vârstă fragedă; Wavy sau Sandy (când era în momentele ei bune), Kellen, (după acel punct pe care l-am precizat mai sus), iar pe Brenda, oricât de nesuferită s-a găsit a fi în multe momente, motivele acțiunilor ei nu mi s-au părut a fi exagerate. Se poate să fi fost mai multe personaje care să mă fi surprins în anumite momente, dar pe cele menționate mai sus, le-am găsit a fi cele mai puternic desenate în mintea mea.

Partea urâtă și minunată a lucrurilor a fost una dintre acele povești care a arătat cât de puternică și cât de dură poate fi atât viața, cât și lupta care se dă pentru a ți-o construi exact așa cum ți-o dorești. Cât de greu poate fi să te zbați să ieși atât dintr-un mediu toxic, nociv – suferind traume, dar și având încă destulă putere pentru a nu renunța –, cât și a fi destul de hotărât pentru a lupta și pentru alții. A fost imaginea aceea care îți arată că, indiferent de locul din care vii, ai posibilitatea să nu rămâi la acel nivel, dar a fost și îndeajuns de întunecată, de oribilă și de tristă pentru a nu îți da voie să o uiți. A arătat cât de îngrozitoare poate să fie lumea traficanților și consumatorilor de droguri, dar și cât de uman poți să rămâi, dacă nu îți dai voie să imiți gesturile celor mai puțin raționali. 

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru cartea oferită spre recenzie. Aceasta poate fi comandată de pe site-tul editurii și din librăriile partenere: CărtureștiLibris, etc.

#expertincarti: „Doamna apelor” de Philippa Gregory | Jurnalul unei cititoare

CÂTEVA CUVINTE DESPRE PROIECT: Atunci când Librarium a împlinit 10 ani, au lansat campania #expertincarti. În cadrul campaniei, pe lângă alte lucruri frumoase, cinci bloggeri experți în genul în care se regăsesc cel mai bine, au primit recomandări de lectură din afara zonei lor de confort. Mi s-a părut o idee atât de minunată, iar în momentul în care Georgiana (de la Jurnalul unei cititoare) m-a invitat să particip ca expert în cărți de istorie, am fost foarte încântată și am acceptat această așa-zisă provocare cu foarte mult entuziasm. 

Astfel că, acest așa-zis expert în cărți de istorie a primit o recomandare de la un expert în cărți polițiste/thriller/horror, și anume Alexandra (Pierduți în literatură). Recenzia pe care am scris-o cărții Obiecte ascuțite, de Gillian Flynn o găsiți mai jos. 

Lista completă a experților în cărți este următoarea: Georgiana (expert în cărți SF/F); Dede (expert în cărți de dragoste); Teodora (expert în cărți pentru adolescenți); Alexandra (expert în cărți polițiste/thriller/horror) și eu (expert în cărți de istorie). Pentru a citi părerile fiecărui blogger cu privire la recomandările primite, intrați aici: Dede (Fata cu toate darurile), Teodora (Hopeless), Alexandra (Sadie) și eu  (Obiecte ascuțite). Iar mai jos aveți părerea Georgianei cu privire la cartea recomandată de mine, Doamna apelor, de Philippa Gregory. 

DESCRIEREA: Doamna apelor readuce la viață una dintre cele mai misterioase figuri feminine ale Angliei medievale, Jacquetta de Luxemburg, mama reginei Elizabeth Woodville.

Urmașă a Melusinei, frumoasa zeiță a râurilor din mitologia vest-europeană, Jacquetta îi moștenește puterile vizionare și vrăjitorești, însă le folosește doar în momentele cruciale ale vieții. 

Căsătorită cu ducele de Bedford și înrudită astfel cu familia regală, aceasta ajunge în scurt timp una dintre primele doamne ale Curții Lancaster. Deși moartea soțului și căsătoria din dragoste cu un bărbat inferior ca rang și avere îi răpesc acest statut privilegiat, în mijlocul luptelor sângeroase ce dezbină țara, Jacquetta reușește să-și împlinească unul dintre cele mai ambițioase vise: acela de a-și vedea fiica urcând pe tronul Angliei. 

RECENZIA GEORGIANEI: Am fost destul de entuziasmată când am aflat ce carte urmează să citesc pentru că acțiunea din Doamna apelor se petrece la începutul Războiului celor Două Roze… despre care nu știu absolut nimic, în afara faptului că a fost una din sursele de inspirație pentru seria Cântec de gheață și foc a lui George R.R. Martin (mda, istoria nu a fost niciodată unul dintre punctele mele forte). Citind cartea, m-a entuziasmat și mai tare pentru că mi-am dat seama cât de bine a ales-o Andreea pentru mine: deși e un roman bine documentat și ancorat în realitate, are un aer ușor supranatural care i-a dat un farmec aparte pentru o iubitoare de SF&F.

20190314_102417
Fotografie realizată de Georgiana Vlădulescu (Jurnalul unei cititoare)

Primul lucru cu care a trebuit să mă obișnuiesc citind Doamna apelor a fost stilul. Nu am mai citit vreodată un roman despre viața unei persoane, nu pe acțiune. Deși deseori cartea m-a ținut cu sufletul la gură, stilul mi s-a părut mereu ca fiind cumva descriptiv. Nu că mi-ar fi displăcut asta, ci, din contră, mi-a plăcut modul în care am ajuns s-o descopăr pe Jacquetta, să cresc și să mă maturizez alături de ea și să înțeleg mai multe din lumea în care trăiește. 

Iar lumea ei… m-a întristat deseori. Asistând la jocurile de putere de la curte, mi-am dat seama că oamenii simpli, soldații și țăranii, erau pur și simplu niște pioni în mâna unor conducători extrem de capricioși. Chiar dacă existau oameni buni printre ei, chiar dacă unii nobili înțelegeau rolul pe care îl au și faptul că era datoria lor să le asigure pacea și prosperitatea supușilor, regele Henry și regina Margareta lăsau mult de dorit. Lupte sângeroase și situații oribile au fost rezultatul direct al unor mofturi, ceea ce cumva știam, dar a fost destul de dur să citesc despre asta.

Însă, după cum spuneam, unele personaje au fost niște oameni despre care mi-a făcut plăcere să aflu. Richard Woodville a fost unul dintre ei, un om rațional și calculat, care a încercat mereu să facă ce a fost mai bine. Mi-a plăcut atât de mult de el și de relația lui cu Jacquetta încât nu m-a deranjat deloc viteza cu care avansează lucrurile între ei, mai ales că romanul m-a ajutat să înțeleg suficient de bine contextul și timpurile acelea încât să-mi dau seama că nu s-au mișcat „prea repede”.

Dacă ar fi să-i reproșez ceva romanului, ar fi că pe alocuri, mi s-a părut că se văd ideile autoarei despre rolul femeilor în societatea medievală. Nu o dată, Jacquetta meditează la acest subiect și deși gândurile ei sunt o reflexie foarte clară a acelei lumi, nu am putut să nu mă întreb dacă o femeie care trăia în acele vremuri chiar ar fi gândit astfel sau respectivele idei sunt mai repede specifice prezentului. Respectivele pasaje nu m-au deranjat prea tare, dar m-au făcut să ies puțin din atmosfera trecutului și să mă întreb cum ar fi gândit oare cu adevărat o persoană din acele vremuri.

Per total, însă, experiența de a citi despre oameni care au existat cu adevărat a fost fascinantă, mi-a plăcut mult modul în care e scris romanul și am de gând să citesc și celelalte volume despre Războiul celor Două Roze de Philippa Gregory. Și cred că voi încerca să mai strecor câte un roman istoric printre lecturile mele despre lumi imaginare pentru că în timp ce citeam Doamna apelor am realizat că lumea noastră, reală și dură, poate fi la fel de interesantă. 

 

 

 

Fight Like a YA Girl Tag

Leapșa pe care Dede (de pe blogul Bookysme) m-a invitat să o completez cu răspunsurile proprii este una care se încadrează perfect în principala semnificație a lunii Martie: femeia. (În cazul în care nu ați observat imaginea pe care am postat-o pe Instagram pe 8 a lunii, sunteți invitați să o faceți, acolo unde v-am prezentat șase cărți ale căror personaje principale sunt fete/femei puternice, sigure pe sine și independente.) Înainte de a începe să răspund la fiecare criteriu al acestei lepșe, țin să îi mulțumesc foarte mult lui Dede că s-a gândit și la mine. 

P.S: Așa cum Dede a menționat în postarea ei, nici titlurile mele nu cred că vor fi toate din categoria Young Adult. Deja am câteva în minte care sunt sigură că nu fac parte din acest gen. Dar nu știu cât de mult contează acest aspect, până la urmă, în ciuda faptului că termenul de Young Adult este menționat în titlul lepșei. Iar un alt lucru pe care voiam să îl menționez: vor exista aceleași nume la anumite criterii.

Reguli:

  1. Thank to person who tagged you. 
  2. Mention the creator: Krysti at YA and Wine.
  3. Match at least one YA girl with each of the themes below.
  4. Tag as many people as you like!

WARRIOR GIRLS

Lada (seria Saga Cuceritorului, de Kiersten White) & Alina (seria Grisha, de Leigh Bardugo) & Diane (seria Ultimul avanpost, de Lavinia Călina) & Victoria (seria Nemuritor, scrisă de O.G. Arion)

GIRLS WHO FIGHT WITH THEIR MIND

Jude (seria Făpturile Văzduhului, de Holly Black) & Alina (seria Alina Marinescu, de Monica Ramirez) & Elizabeth (cartea Regina albă, de Philippa Gregory).

GIRLS WHO FIGHT WITH THEIR HEART

Gabrielle (romanul Iubire și sânge, de Catgerine Delors) & Elizabeth (cartea Regina albă, de Philippa Gregory) & Fayre (seria Regatul Spinilor și al Trandafirilor, de Sarah J. Maas).

GIRLS WHO ARE TRAINED FIGHTERS

Natalia (seria Dincolo de moarte, scrisă de Adina Speteanu) & Alina (seria Alina Marinescu, de Monica Ramirez) & Desiree (seria Rephelimii, de Simona Stoica).

STRONG GIRLS OF COLORS

La această categorie nu am știut ce să aleg, oricât de mult m-am străduit să caut un personaj de sex feminin care să se potrivească aici. Oricum m văzut că nu sunt singura care a rămas oarecum în ceață când a ajuns aici, așa că nu mă simt prost sau altceva.

GIRLS WHO FIGHT TO SURVIVE

Natalia (seria Dincolo de moarte, scrisă de Adina Speteanu) & Inej (seria Banda celor șase ciori, scrisă de Leigh Bardugo) & Eve (seria Eve, de Anna Carey).

GIRLS WHO ARE WEAPONS MASTERS

Inej (seria Banda celor șase ciori, scrisă de Leigh Bardugo) & Clary (seria Instrumente mortale, de Cassandra Clare).

GIRLS WHO DON’T CONFORM TO GENDER ROLES

Gabrielle (cartea Iubire și sânge, de Catherine Delors) & Lada (seria Saga Cuceritorului, de Kiersten White) & Sissi (cartea Sissi: Împărăteasa Austro-Ungariei, de Jean des Cars). 

GIRLS WITH KICK-BUTT MAGICAL POWERS

Natalia (seria Dincolo de moarte, scrisă de Adina Speteanu) & Jacquetta (cartea Doamna apelor, de Philippa Gregory) & Blue (seria Frăția Corbilor, de Maggie Stiefvater). 

STRONG GIRLS IN CONTEMPORARY NOVELS

Alina (seria Alina Marinescu, de Monica Ramirez) & Catherine (cartea În cel mai întunecat colț, de Elizabeth Haynes) & Sorina (cartea Felinare stinse, de Cristina Oțel). 

SERIOUSLY FIERCE GIRLS

Elizabeth (cartea Regina albă, de Philippa Gregory) & Hermione (seria Harry Potter, de J.K. Rowling) & Lada (seria Saga Cuceritorului, de Kiersten White). 

MOST ANTICIPATED BOOK WITH A STRONG LEADING LADY

Regele malefic, volumul doi al seriei Făpturile Văzduhului, scris de Holly Black. Cu toate că mai sunt câteva personaje de sex feminin de neratat și de apreciat din această serie, Jude este principala. Abia aștept să văd ce îi pregătește lui Cardan în acest volum, dar și ce o să îi ofere el acesteia, știind că nu o să fie foarte ușoară relația dintre ei în Regele malefic; nu că ar fi fost mai blândă și mai drăguță în Prințul nemilos

„Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey” de Ruth Emmie Lang

DESCRIEREA: Născut în mijlocul viscolului, orfan și, se pare, crescut de lupi, Weylyn Grey stârnește o curiozitate nemăsurată din partea tuturor celor care îl întâlnesc. Oamenii spun că odată ce Weylyn se aventură în lumea ta, ți-ai dori să nu mai plece. Însă ce îl face să fie atât de diferit? Cum de posedă abilitatea de a transforma viețile celorlalți? Cum de reușește să găsească ― și să creeze ― magie în orice lucru comun? Aceasta este istoria călătoriei lui Weylyn, povestită din perspectiva celor care l-au cunoscut, l-au iubit sau care au fost fermecați de el de-a lungul drumului său.

RECENZIA: Am terminat de citit cartea lui Weylyn Grey acum destul de mult timp încât să pot spune că memoria mea poate să dea rateuri în privința anumitor detalii. Și cu toate acestea, nu s-a întâmplat deloc să fie așa, deoarece ― în cazul cărții de față ― subiectul a fost unul de așa natură, încât nu mi-a dat voie să uit acele detalii importante. Sau poate să fie vorba, pur și simplu, de felul cum a fost așezată întreaga acțiune, bine structurată, nu foarte aglomerată în informații primite într-un timp prea scurt; mi s-a dat voie să asimilez tot ceea ce primeam de la diferite personaje. Ceea ce vreau să transmit, mai exact, este faptul că Ruth Emmie Lang a reușit să construiască totul în așa fel încât să fiu atât de vrăjită de povestea în sine, de imaginația pe care a avut-o și de modul cum l-a creat pe Weylyn, încât nu mi-am dat voie ― nici după atâta timp ― să uit.

Trebuie să spun că mi-am imaginat altfel povestea lui Weylyn Grey, după ce am citit descrierea pentru prima dată, primind cu totul și cu totul altceva în momentul în care am cunoscut, de fapt, conținutul. Iar acest aspect nu se încadrează, sub nicio formă, în categoria surprizelor neplăcute, din contra. Aveam impresia că Weylyn urma să fie un personaj diferit de toate celelalte pe care le-am descoperit în alte cărți, dar nu într-atât de diferit, de special, încât să îmi ajungă la inimă într-un timp foarte scurt; pot spune că am fost mai mult decât surprinsă plăcut. Îmi imaginez că majoritatea celor care au citit Extraordinarele circumstanțe… l-au portretizat pe acesta drept fiind un personaj inocent într-o lume crudă, blând, pur și cu o alură magică în jurul lui. De ar fi să încep să îi caut o altă descriere, nu prea aș ști cum să îl reprezint, deoarece aceeași părere mi-am format-o de fiecare dată când Weylyn se afla în centrul atenției celor care povesteau despre sau întrețineau o conversație cu el.

Am încercat să îmi formez în fața ochilor o imagine a lui lângă mine și a ceea ce aș putea să vorbesc cu el, încercând mă așez în pielea acelor oameni pe care i-a întâlnit Weylyn de-a lungul vieții lui, deoarece unii fie l-au primit bucățica lor de viață cu brațele deschise, în timp ce alții l-au privit fie cu teamă ― nu spun că nu ar putea fi justificată ―, iar alții cu o ușoară obrăznicie. Știu sigur că nu aș fi ajuns să îl privesc precum au făcut-o cei din urmă, dar o ușoară teamă sigur mi s-a fi așezat pe suflet ― oricât de blând și inocent l-am portretizat mai sus, în unele momente, când nu știi să explici anumite fenomene, ți se strecoară acea mică teamă ―, și dacă aș fi ajuns să îmi petrec mai mult timp cu el, aș fi ajuns să îl îndrăgesc, cu siguranță. 

Nu știu cu ce ar fi putut să asemene alți cititori Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey, dar pe mine m-a dus cu gândul, în privința anumitor scene, la filmul Pete și dragonul, o ecranizare pe care am îndrăgit-o enorm de mult și care mi-a transmis la fel de multe emoții, ajungând chiar să plâng într-un anumit punct. Dacă nu ați vizionat filmul, vi-l recomand cu toată căldura. Revenind la Weylyn, toată viața pe care a trăit-o acesta, de la naștere și până în punctul în care s-a încheiat cartea, a fost una nu tocmai tihnită, lipsită de evenimente. De fapt, a fost atât de zbuciumată, uneori neînțeleasă de acesta ―neînțelegeri nevinovate și naive ―, crudă și rea pe alocuri, înconjurat de oameni care cu greu îl puteau descifra, darămite înțelege, încât tăria pe care o avea de a trece peste toate acele momente, au fost remarcabile. Sau poate că acea tărie nici nu a fost resimțită de el ― poate că acele obstacole nu au fost privite de acesta ca fiind așa ―, deoarece puritatea lui și acea neștiință înțeleasă l-au determinat să nu considere toate acele momente ca fiind rele și nemiloase. 

Întreaga atmosferă din carte a abundat în magie, mister și frumusețe. De la personajul Weylyn, unul plin de mister, frumusețe și magie, până la tot ceea ce se găsea în jurul oamenilor, atunci când el se afla prin preajmă. Chiar dacă pentru unele personaje nu a fost totul asimilat ca fiind așa, pentru mine, faptul că au avut oportunitatea să se întâlnească fie cu micul sau adultul Weylyn, că au stat în compania lui pentru câteva minute sau mai mult, a fost un noroc și un privilegiu. În Extraordinarele circumstanțe… a fost martoră la prietenii care au trecut pragul necunoscutului și incertitudinii, la miracole inexplicabile, regăsiri emoționante, tristețe și durere pricinuite de situații pe care nu mi le-aș fi dorit, cu un final de poveste pe care l-am îndrăgit foarte mult.

Faptul că romanul a fost povestit din multe perspective, mi-a oferit prilejul de a analiza reacțiile personajelor povestitoare, de a încerca să înțeleg unele impresii, dar și de a fi de acord cu foarte multe dintre ele. Și mai cred și că, dacă în lumea aceasta ar exista un Weylyn Grey, pe de o parte ar fi o binecuvântare pentru noi, dar, pe de cealaltă parte nu i-am merita prezența. În această lume atât de crudă, de plină de judecători fără profesie, de oameni dușmănoși, Weylyn Grey ar fi acea lumină și frumusețe care ar ajunge să nu fie privită astfel, toți încercând fie să îl schimbe, fie să îl înlăture.

Dacă în privința altor cărți aș spune că le recomand unei anumite categorii de cititori, când vine vorba despre Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey, îndemn pe toată lumea nu să dea o șansă cărții ― deoarece nu prea reușesc să îmi dau seama ce neplăceri s-ar putea găsi în interiorul ei ―, ci să o citească fără nicio reținere. Cu toată încrederea că urmează să fie o lectură pe care nu o va uita niciodată. 

Romanul Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey poate fi comandat de pe site-ul editurii Herg Benet și din librăriile partenere: Cărturești, Libris, etc.